Proiecte Curatoriale

Concept

Portretul, ca gen, este departe de a îşi fi epuizat ipostazele de rostire, în condiţiile în care metodele tradiţionale de portretizare sunt într-un evident declin încǎ din ultimele decenii ale secolului trecut. Pictorul contemporan cautǎ soluţii diferite de cele specifice artelor multimedia, care nu pot şi nu trebuie sǎ fie surse generatoare de inspiraţie pentru el, cel puţin nu atȃta vreme cȃt îşi propune sǎ opereze exclusiv cu penelul şi pigmentul.

Florentina Voichi plaseazǎ portretele sale într-o realitate mai largǎ decȃt cea a reprezentǎrii, imortalizǎrii şi interpretǎrii. Nici memoria, fie ea transfiguratǎ, nu reprezintǎ miza finalǎ a artistei. Ceea ce o intereseazǎ este punerea în context cromatic a unor imagini gȃndite şi construite prin mijloace grafice. Subiectul care alimenteazǎ suita portretelor colective mamǎ & fiu este desprinderea, privitǎ ca rupere implacabilǎ şi ireversibilǎ a unei legǎturi organice. Faptul presupune durere, agonie, pe alocuri disperare, negociere, dar şi împǎcare cu situaţia; în fine, acceptare. Toate aceste stǎri sufleteşti sunt înfǎţişate într-o serie de lucrǎri care afirmǎ individualitatea fiecǎreia dintre ele. Avem de-a face cu o succesiune de paşi distincţi, dintr-o aceeaşi cǎlǎtorie tematicǎ. Jocul constantelor şi al variabilelor este controlat printr-o rigurozitate morfologicǎ asumatǎ.

Figurile sunt, înainte de toate, hieratice. Cȃteva dintre compoziţii trimit spre iconografia Fecioarei cu Pruncul, mai precis spre temele de sorginte bizantinǎ, hodighitria şi eleusa, interpretate extrem de liber şi, evident, în afara canonului. Aria de desfǎşurare a artistei este cuprinsǎ, în cadrul acestei teme, între expresionism şi suprarealism, dar adevǎratele legi de compoziţie sunt date de melancolie şi fantezie. Eliminarea din discurs a tuturor coordonatelor narative sau realiste, prin aşezarea personajelor în cȃmpuri cromatice abstracte, schimbǎ accentele dinspre zona interpretǎrilor literare spre cea a picturii. Asemǎnarea dintre mamǎ şi fiu este una dintre provocǎrile Florentinei Voichi, care investigheazǎ întrebǎrile privitoare la ereditate şi individualitate, altfel spus la apartenenţǎ şi disociere.

Raporturile dintre linie şi culoare sunt multivalente. Diferenţa de potenţial este subliniatǎ prin lucrǎrile grafice care le însoţesc pe cele în ulei pe pȃnzǎ. Transpunerea dintr-un mediu în altul nu înseamnǎ nici colorarea desenului, nici subordonarea acestuia unei compoziţii de facturǎ abstractǎ. Impresioneazǎ coerenţa şi continuitatea stilisticǎ, girate prin licenţe personale, cȃteodatǎ experimentale.

Printr-o altǎ categorie de portrete din creaţia sa, artista vizeazǎ transcenderea naturalismului, în condiţiile în care recognoscibilitatea rǎmȃne o caracteristicǎ de bazǎ. Decorurile aparent realiste sunt de fapt extensii ale cȃmpurilor corespunzǎtoare personajelor, ale cǎror haşuri sau chiar elemente figurative îşi gǎsesc replici morfologice în afara lor. Banalul cotidian este ridicat în acest tip de lucrǎri la rang de alegorie. Ceea ce conteazǎ este surprinderea trǎsǎturilor definitorii fiecǎrui personaj portretizat. Valorile cromatice recurente conduc spre ideea împrumutului de personalitate, a pulberii de simpatie care uneşte toate elementele lumii, dacǎ acceptǎm ca metaforǎ premisa renascentistǎ a teoriei la care am fǎcut trimitere.

Florentina Voichi îşi creazǎ nudurile în relaţie cu lumina primitǎ şi reflectatǎ de corpul uman, luminǎ care îl transfigureazǎ. Ideea transferului de energie şi, de ce nu, de viaţǎ, este marcatǎ prin vibraţia culorilor şi prin amestecurile optice propuse, care atenueazǎ doar spre a evidenţia. Corpul este supus trecerii şi devenirii, spune prin pictura sa artista, dar misterul existenţei ţine de alte raţiuni.

Peisajele geografice, rurale sau urbane exprimǎ mai degrabǎ stǎri sufleteşti decȃt consemnează locuri. Şi aici, culoarea joacǎ rolul principal, cu menţiunea cǎ relaţiile cromatice sunt subsumate ritmului. Artista creeazǎ o aşa-zisǎ stare de pretudindeni, oriunde şi oricȃnd, deşi cele reprezentate înseamnǎ de fapt impresii, momente irepetabile, unicitate.

Chiar dacǎ este vorba despre peisaje, nuduri, portrete de sine stǎtǎtoare ori colective, raţiunile derivabile cu sufixul meta aflate în spatele acestora sunt mereu aceleaşi: sufletul este imuabil şi se aflǎ într-o perpetuǎ cǎlǎtorie.

Faptul de a exista presupune pe de o parte autodefinirea sinelui, pe de alta stabilirea unor limite privind binomul înǎuntru / afarǎ. Aceste idei sunt susţinute în picturǎ de cǎtre Florentina Voichi prin culori şi linii, fiecare dintre ele transmiţȃnd propriul mesaj, într-un ansamblu care aparţine deopotrivǎ artei şi unor subiecte de meditaţie ce ţin de natura fiinţei.