Proiecte Curatoriale

Concept

Este vorba despre o expoziţie ce reuneşte semne şi imagini tratate ca procedee expresive, ce reprezintă în mod convențional sau în virtutea unei corespondențe analogice, obiecte, ființe, noțiuni, idei, însușiri sau sentimente legate de un numinos de sorginte creştină şi precreştină. Motive sacre, de la crucea greacă înscrisă athonită până la cele corespunzătoare numerologiei sacre sau cabalistice devin elemente ale unor lucrări aparţinând exclusiv zonei vizualului, într-un discurs deloc redundant şi în nici un caz expoziţional. Temele corpusului de lucrări şi nu în ultimul rând asocierea propusă, ţin nu atât de subiect, cât de linii, forme, cromatică şi compoziţie. Relaţiile stabilite între imagini şi sursele literare sau de antropologie culturală care le alimentează, deschid însă un cu totul alt capitol.

Sub egida Simboluri(lor), au fost reunite spre expunere la Muzeul Municipiului Bucureşti lucrări de pictură, grafică, sculptură şi din sfera obiectului. George Moscal a mers pe cartea cromaticii, în ideea că pictura nu are nevoie de subiect pentru a trăi, ci o poate face prin ea însăşi. Lisandru Neamţu a operat cu vectorii, cu perspectiva şi raporturile cantitative. Tudor Şerban are cu această ocazie o poziţie aparte faţă de tradiţie şi modernitate, faţă de sacru şi profan. La nivel de tehnică utilizată şi de idee conceptuală, artistul se dovedeşte un adevărat experimentalist. Iulian-Dalin Toma a elevat planul central al unei biserici ortodoxe şi a derivat formele corespunzătoare axelor create de abside şi naosuri, totul într-o paletă cromatică încărcată de semnificaţii liturgice şi nu numai. Alina Manole şi-a organizat "codexul" de imagini după principii structurale morfologice, acţionînd într-o zonă a postmodernismului, aflată la limita colajului cu pop art-ul. Lucrările din bronz şi răşini ale lui Cristian Crestincov propun o serie de simboluri interpretate metaforic, într-un context non-iconografic. Cosmin Matei a comprimat alegoric tema crucii, a învierii, aripilor şi zborului angelic, într-un discurs echilibrat, de un grafism aparte. Ultimul, dar nu cel din urmă, Răzvan Stanciu, mizează pe forţa modelului şi culorilor împrumutate de la covorul oltenesc, motive preluate prin mijloace picturale aflate la distanţa de siguranţă faţă de realism.

Dincolo de miza implicită a artei pentru artă, rolul artistului în societatea prezentului este acela de a pune în acord lumea, prin însăşi natura activităţii sale creatoare. Nefiind angajată propagandistic, arta poate conduce la consens. Continente, ţări, muzee, colecţionari şi artişti sunt legaţi prin fire nevăzute, într-un deplin spirit al consonanţei şi consensului. Cultura reprezintă cel mai bun ambasador cu putinţă.

Singura unitate posibilă este cea a diversităţii. Fiecare artist se exprimă pe el, grupul din care face parte şi pe cei care îi apreciază munca. Partea cea mai frumoasă abia de aici începe, deoarece în domeniul menţionat nu există şabloane, garanţii şi nici posibilitatea de a trişa. Avem de-a face în schimb cu propuneri, expuneri şi mai presus de toate, cu căutarea adevărului prin artă. Expoziţiile aduse în discuţie se înscriu deplin în coordonatele schiţate anterior.