Proiecte Curatoriale

Titlul expoziției:

Lumina tăcerii

Galeria:

Palatul Parlamentului / Sala Constantin Brâncuși

Artist:

  • Manuell Mănăstireanu

Perioada:

4 decembrie 2014 - 6 ianuarie 2015

Concept

Paradoxul lui Manuel Mǎnǎstireanu este acela cǎ pictura sa apare drept clasicǎ în raport cu modernitatea şi în acelaşi timp avangardistǎ prin comparaţia cu tradiţionalul. Veştile bune sunt cǎ avem de-a face cu un modus operandi coerent şi cǎ artistul îşi urmeazǎ calea cu consecvenţǎ.

Departe de marile zgomote ale artei, Mǎnǎstireanu mizeazǎ pe cartea tǎcerii, cǎutînd lumina altundeva decît în pigmenţi, amestecuri optice sau ecleraje. Portretist fervent, pictorul este interesat de cele aflate dincolo de aparenţe. Astfel, personajele sale trǎiesc în mod independent de modelele aflate la baza zǎmislirii lor, au biografie, univers interior, par a respira şi uneori chiar a avea puls, pentru a prelua celebra speculaţie giorgiovasarianǎ.

Pendulȃnd între semne evocatoare şi anamorfoze, artistul stabileşte în fapt aria oniricǎ a creaţiei sale. Altfel spus, dimensiunea subiectivǎ îşi aflǎ o interesantǎ joncţiune cu subconştientul colectiv, întȃlnire desfǎşuratǎ sub egida unor reprezentǎri deloc narative şi în nici un caz tributare. Nici peisajul ori natura staticǎ, genuri tratate poate prea rar comparativ cu potenţialul pe care îl demonstreazǎ artistul, nu rǎmȃn mai prejos.

Evidenţierea prin omisiune, jongleria cu pasiv-agresivul, cultivarea angoasei şi echilibrul instabil, toate acestea variabile în munca artisticǎ a lui Manuel Mǎnǎstireanu, sunt puse în slujba unor idei care ţin de fiinţǎ. În contextul dat, fragilitatea şi precarul devin repere ale celei mai durabile zǎdǎrnicii.