Proiecte Curatoriale

Titlul expoziției:

Sign Inside

Galeria:

Contemp

Artiști:

  • Ovidiu Ionescu

  • Alexandru Mărginean

Perioada:

18-26 mai 2019

Concept

Spaţiul în care locuim şi vestimentaţia pentru care optăm sunt, până la un anumit punct, oglinda personalităţii noastre. Această relaţie poate fi citită, însă, şi invers: hainele şi casa determină tipul de conştiinţă. Eliminând confortul din această analiză, ca şi latura financiară ori cutumele sociale, putem afirma că semnele vizuale de care ne înconjurăm ne determină viaţa. Designul de obiect şi cel vestimentar au o pondere mai mare decât tindem să luăm în consideraţie atunci când evaluăm sau ne raportăm unii la alţii. Constanta ecuaţiei propuse este ansamblul pe care îl constituie individul împreună cu spaţiul său vital, iar variabilele ţin de tot ceea ce înseamnă derivate ale obiectelor funcţionale.

Tabloul de pe perete poate fi o fereastră nu doar spre altceva decât camera în care a fost plasat, ci spre alt nivel de interpretare a concretului cotidian, sau poate fi o barieră în calea imaginaţiei. Hainele pot dezvălui spre a ascunde, aşa cum foarte bine pot ascunde spre a dezvălui. Formele cu care ne asociem sunt, din punct de vedere morfologic, înainte de orice altceva, propuneri ale designerilor. Cu toţii facem alegeri din oferta existentă, nu din mulţimea variantelor posibile.

Expoziţia Sign Inside reuneşte doi profesori din Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, Ovidiu Ionescu, de la Secţia Ceramică / Sticlă / Metal şi Alexandru Mărginean, de la Design Vestimentar, care s-au asociat pentru prima dată într-un proiect comun, sub egida ideii de prezenţă marcată prin absenţă. Spaţiul Galeriei Contemp este transformat ritualic într-un dressing room (post)modernist, în care piesele vestimentare feminine, cum altfel decât experimental-avangardiste, îşi aşteaptă rândul spre a fi purtate. Posesoarea pare că este în preajmă, respectiv că abia a ieşit şi reintrarea sa este iminentă. Nudul realist, în mărime naturală, deopotrivă tablou şi avatar, potenţează rochiile aşezate pe manechine, ele însele piese de artă. Ceea ce contează sunt relaţiile vizuale dintre corp, spaţiu, aşa cum este configurat şi veşminte. Într-o atmosferă de tip Bauhaus, principiul dominant femin îşi află corespondentul masculin în decoraţiile ceramice, care configurează un spaţiu interior realmente Pop Art.

Cheia de lectură a expoziţiei ţine exclusiv de semnul vizual şi îşi află locul nicăieri altundeva decât în spaţiul galeriei, al cărei interior se constituie într-o veritabilă instalaţie.