Proiecte Curatoriale

Concept

Noua expoziţie semnată de Marijana şi Relu Biţulescu, Printre lumi, poate fi privită ca o dublă personală, dar şi ca o amplă instalaţie vizuală. Munca celor doi este nu doar diferită, ci şi complementară. Ceea ce îi uneşte pe artişti, în special la nivel conceptual şi tematic, este însă mai puternic decât cea ce îi deosebeşte.

Raportarea ambivalentă la epoci trecute şi la prezent, transcenderea surselor iconografice, abolirea subiectelor, decontextualizarea şi recontextualizarea sau exacerbarea fragmentului sunt doar câteva dintre elementele comune celor doi. Vestea cea bună este că fiecare dintre ei îşi urmează propria cale, punctele de întâlnire sau intersecţie fiind cel mult coincidenţe premeditate. În rest, artă la superlativ, cu valenţe decorative, dar niciodată decorativistă!

Tapiseriile semnate de Marijana Biţulescu se disting prin tematică, viziune şi originalitate. Rafinamentul execuţiei nu face decât să întărească punctele forte ale unor lucrări care se supun în întregime regulilor de compoziţie internă ale artelor textile, fără a intra în sfera concurenţială a picturii sau graficii. Desenele aflate la bază sunt gândite într-o relaţie optimă cu posibilităţile pe care le oferă materialul, motiv pentru care artista reuşeşte să-şi conducă lejer lucrările spre efectele vizuale dorite.

Legate prin însăşi natura lor de tehnologia şi proprietăţile specifice, determinante mai degrabă restrictive decât stimulatoare, tapiseriile artistei transcend condiţia morfologică decorativă atât prin iconografie, cât şi prin iconologie. Citatele vizuale, folosite în mod recurent, au mai mult decât simple funcţii evocatoare în economia lucrărilor. Marijana Biţulescu reinterpretează subiectele alese, aducându-le în contemporaneitate prin abordare, totul sub egida referinţelor culturale.

Cele Trei Graţii coexistă în mod misterios, într-o logică necunoscută privitorului, cu o suită de portrete de inspiraţie renascentistă, totul proiectat pe un fundal abstract, peste care sunt juxtapuse o posibilă boltă semicilindrică longitudinală reprezentată perspectival, un ornament bidimensional plutitor, dar şi nişte linii punctate, care, pe alocuri, trec pe sub nişte câmpuri cromatice.

Menina dintr-o altă lucrare, a cărei rochie este reprezentată sub forma unui colaj alcătuit din numeroase şi variate imagini, unele dintre ele portrete, altele greu identificabile, îşi are replica ritmică într-un alt registru, în imaginea unui câine realizat prin umplerea conturului său cu negru. Pentru potenţarea dihotomiilor, unui motiv decorativ de sorginte orientală, dezvoltat pe patru cincimi din suprafaţă, îi corespunde, ca pandant, un ansamblu de linii, pe care îl putem interpreta în contextul dat ca fiind nonfigurativ.

Bunavestire cunoaşte, de asemenea, o dezvoltare neconvenţională, prin cromatică, dar mai ales prin tridimensionalitatea spaţiului în care este plasată binecunoscuta temă. Fereastra tripartită face o legătură logică între planul concret şi cel abstract din lucrare.

O altă familie de artefacte presupune îmbinarea prin cusături a unor piese textile tradiţionale, bunăoară fote, cu altele originale, concepute special pentru a fi relaţionate cu suporturile ready-made. Fragmentul ocupă poziţia centrală a unui discurs realmente postmodern.

În fine, Marijana Biţulescu iese printr-o sumă de lucrări şi în volum, mergând pe cartea materialităţii şi a tactilului, atribute sine qua non ale artelor textile. Proprietăţile fizico-chimice ale firelor conduc spre o bună parte a soluţiilor artistice, fie că avem de-a face cu ţesături, reţele, sau obiecte textile. Vocile materiei sunt ascultate, metaforic vorbind, de către artistă, ale cărei lucrări sunt rezultate nemijlocite ale concepţiei sale.

Pentru munca artistică a lui Relu Biţulescu nu există, în România şi în lume, o terminologie de specialitate consacrată. Acest fapt defineşte caracterul de unicat al lucrărilor sale, întotdeauna compozite, neconvenţionale, experimentale, care pot fi interpretate drept asamblaje, picto-obiecte, sau chiar instalaţii.

La nivel pur morfologic, avem de-a face cu asocieri de elemente şi tehnici care nu îşi au corespondent în lumea reală, cel puţin nu în cea a funcţionalului, nici în cea a unor categorii stilistice, dacă ne raportăm strict la artă. Din punct de vedere conceptual, discursul artistului este deopotrivă coerent, eclectic şi pe de-a întregul asumat.

Raţiunile constitutive ale lucrărilor sale sunt întotdeauna de sorginte estetică şi presupun recontextualizarea unor obiecte pe care suntem obişnuiţi să le privim din cu totul alte perspective. Intervenţiile pe care le cunosc acestea, în principiu de natură cromatică, au rolul de a sublinia caracterul heteromorf al ansamblurilor, care altfel par unitar organice.

Adeseori, rama joacă un rol activ în economia pieselor, putându-se impune în element decorativ sau sculptural principal. Dincolo de obţinerea unor efecte plastice ingenioase, subîncadrarea ramelor şi chenarelor de un anumit tip în altele de natură total diferită, are funcţia ghilimelelor postmoderniste. Citatul vizual coexistă cu cel istoric, dar adevărata poveste deabia de aici începe.

Ca formă finită, obiectele propuse de Relu Biţulescu, concepute adeseori ca ferecături, ar putea fi considerate în mod paradoxal, minimalist-barochizante. Picturile încastrate sau colate trimit spre cele mai diverse perioade, de la Evul Mediu, Renaştere sau Baroc, până la secolul XX. Relaţionarea unor stiluri, genuri sau maniere dacă nu opuse, cel puţin distincte, eludează orice atribute dadaiste. Întregul este ţinut sub egida consonanţei şi a aparenţelor decorative.

Artistul oferă surprize în fiecare dintre lucrările sale: piese de vestimentaţie ale unor personaje pictate se continuă sub formă de broderii reale în spaţiul passe-partout-ului, la fel şi catifeaua din imagini; rame din secolul al XIX-lea încadrează foi de tablă “pictate” cu acizi; suprafeţe neutre sunt poleite cu foiţă de aur; apa unor “Veneţii” se scurge în afara tablourilor; tunning-ul şi lacunele fac parte din lexicul de semne vizuale şi lista ar putea fi îndelung continuată. Toate acestea nu se constituie însă în trucuri şi nici nu reprezintă miza lucrărilor, ci doar componente vizuale unificatoare.

Relu Biţulescu este interesat de relaţiile biunivoce dintre tradiţie şi modernitate, în speţă de tendinţele artistice contemporane de preluare a experienţelor oferite de trecut şi de modul în care moştenirea epocilor anterioare îşi poate capăta autonomia, în zodia postmodernisului.