Proiecte Curatoriale

Concept

Gravura reprezintă pentru Răzvan Constantin Caratănase o artă majoră, respectiv mult mai mult decât unul dintre genurile graficii. Este vorba despre o licenţă asumată care, în altă ordine de idei, face obiectul unei cărţi de specialitate publicate de acesta în 2015.

Deşi stăpâneşte toate tehnicile clasice ale gravurii, de la acvaforte, acvatinto, mezzotinto, linogravură, şi până la stampă, Caratănase se exprimă plenar în xilogravură, unde marşează atât pe gravura de adâncime, cât şi pe cea în relief.

Desenul său precis şi întru totul controlat dobândeşte noi valenţe în relaţie cu lemnul pe care este realizat. Gândite pentru acest material, liniile şi punctele însumează o expresivitate aparte prin însăşi operaţiunea de săpare a lor. Energia astfel acumulată, desigur, la modul metaforic, transpare în compoziţiile artistului. Raporturile dintre plin şi gol cunosc răsturnări succesive, fapt ce induce privitorului o stare de vibraţie, de magnetism. Tehnica este un factor de prim rang, dar aceasta rămâne totuşi mijloc, cel mult marcă stilistică, dar nu scop în sine. Altfel spus, forţa lucrărilor rezidă în imagini, nu în morfologie, în condiţiile în care artistul pune mare preţ pe tradiţie şi meşteşug.

Răzvan Constantin Caratănase urmăreşte teme, nu subiecte. Acolo unde cei mai mulţi graficieni descriu, el declamă. În acest sens, aş compara desenul său cu versul lui Walt Whitman. Este vorba despre vitalitate, bucurie, emoţie controlată şi siguranţă în exprimare. Depăşind paralela literară, aş adăuga faptul că artistul îşi gândeşte lucrările la scară monumentală. Arareori latura mică a acestora are mai puţin de un metru; în schimb adeseori lucrările sale se desfăşoară pe mai multe plăci. Singurul factor de condiţionare a lucrărilor ţine de posibilităţile fizice de scoatere din atelier, de transport şi introducere în spaţiile de expunere. Artistul obişnuieşte, chiar preferă să expună mai degrabă panourile de lemn decât imaginile transferate de pe acestea pe diverse suporturi, fie ele hârtie, pânză, plastic, ori altceva.

Revenind la cele reprezentate, este vorba despre ample compoziţii, care însumează zeci şi chiar sute de elemente distincte. Interesant este modul în care acestea conlucrează la realizarea întregului. Este momentul să subliniez caracterul eclectic al imaginilor. Un alt aspect important este acela că nu avem de-a face cu un sistem narativ şi nici cu mitologie personală.

Antichitatea greco-romană, în special cea romană, reprezintă principala sursă de inspiraţie, sau mai bine spus, modelul după care sunt dispuse şi organizate în desen obiectele ori personajele înfăţişate. Citatele culturale, mă refer aici la reprezentarea de temple, edificii, obiecte simbolice, statui, şi nu numai, o bună parte dintre ele existente în realitate, chiar recognoscibile, altele inventate, sunt folosite exclusiv din raţiuni plastice, nu pentru a trimite privitorul spre ceva anume. Fragmente disparate participă cu succes la configurarea unor forme inedite, surprinzătoare, dar totuşi verosimile. Jocul combinaţiilor este debordant, impactul vizual fiind un atribut axiomatic. Astfel, o statuie poate juca rolul de coloană, la paritate absolută cu o arie tratată abstract, aflată în pandant, totul în logica unor compoziţii alegorice.

Balanţa dintre figurativ şi abstract, direcţii care coexistă în aproape toate lucrările artistului, se înclină în mod clar spre figurativ. Liniile oblice şi dreptunghiurile apar în mod recurent în creaţia lui Caratănase, cu funcţii ritmice, de încadrare, delimitare, sau subliniere.

Dacă am stabilit că artistul nu ilustrează, nu descrie şi nu povesteşte, aduc în discuţie ideile încununate în creaţia sa. Civilizaţia Romană reprezintă toate civilizaţiile, de la începutul istoriei. Prăbuşirea acesteia şi declinul lumii antice nu reprezintă însă sfârşitul, pentru că ruinele se constituie mereu în bază pentru noile construcţii, sau, la alt nivel, noul se pliază pe vechi. Cum mărirea şi gloria sunt efemere, adevăratele interogaţii asupra temeiului şi rosturilor existenţei ţin de cu totul altceva. Ideile enunţate anterior au cunoscut o dezvoltare magistrală într-un proiect expoziţional din 2016, intitulat (In)Certitudini. În fine, pentru Răzvan Constantin Caratănase incertitudinea este o condiţie sine qua non a iniţierii, acţiune privită de el ca singura cale de desăvârşire în artă şi în viaţă.