Proiecte Curatoriale

Concept

Dincolo de munca propriu-zisă, de paşii urmaţi şi de interogaţiile plastice formulate, îl identificăm pe acelaşi Alexandru Mărginean; de fiecare dată acelaşi şi întotdeauna altul. Aria preocupărilor sale artistice este extrem de vastă. Nu există gen al picturii pe care acesta să nu îl fi abordat în mod sistematic. Personala din 2016 reunea, de exemplu, lucrări cu predilecţie abstracte. De data aceasta, artistul a optat, în actul selecţiei, pentru un criteriu tematic, iară nu stilistic sau morfologic: valorile lumii antice greco-romane, ca punct de plecare al unui discurs care mizează pe unitate, fie ea a contrariilor.

La nivel pur descriptiv, expoziţia cuprinde lucrări de pictură, grafică, schiţe şi studii, toate abordând corpul, drapajul şi ornamentele arhitecturale. O parte dintre acestea sunt realizate la modul clasic, cu mijloace academice. Cele mai multe reprezintă însă interpretări cu grade variabile de libertate, în relaţie cu modelele clasice. Nudul ocupă rolul central în economia expunerii. Indiferent de direcţia stilistică pe care o urmează artistul, nuditatea reprezintă înveşmântarea în propriile virtuţi sau trăsături de caracter.

În faţa nudurilor, privitorul este tentat să compare şi să evalueze, în relaţie cu propria sexualitate. Alexandru Mărginean se detaşează magistral de latura sexuală, biologică, sau socială în munca sa artistică. Este interesat, în schimb, de fragilitatea relaţiilor dintre material şi spiritual, de limbajul corpului, de gesturi identitare şi trăsături lăuntrice.

Artistul lucrează exclusiv după model, ceea ce înseamnă că în spatele fiecărui nud al său se ascunde o persoană reală. Definirea acesteia prin reprezentare vizuală se constituie în adevăr al meşteşugului, în sensul platonician de techne, aşa cum îl înţelege şi îl practică.

Dacă în grafică este interesat să înfăţişeze din cât mai puţine linii şi puncte, desigur, ca mijloc de exprimare, nu ca scop, în pictură marşează pe cartea cromaticii. Precum Tintoretto, nu îşi colorează picturile, ci mai degrabă şterge impurităţile de pe ele. Aceasta este direcţia în care îşi concentrează energia Alexandru Mărginean. Căutarea unei valori cromatice sau intensităţi poate face obiectul a numeroase experimente, unele dintre ele de sorginte alchimică.

În fine, dacă artistul îşi pune ştiinţa în linie şi talentul în culoare, cu siguranţă îşi ascunde sufletul în subiectele alese. Acestea nu ţin de naraţiune, ci de surprinderea momentului ideal pentru reprezentarea unei scene. Acel “atunci şi acolo” împrumutat din sesiunile de lucru cu modelele tinde să transceandă sursa iconografică sau chiar erminia.

Muzele, bacantele, menadele şi himerele iau parte la spectacolul unei expoziţii care reuşeşte, aşa cum şi-a şi propus, să unifice contrariile pentru a se impune ca întreg. Panotarea coerentă, ritmurile create prin alternanţa dintre linie şi culoare, cald şi rece, clasic şi modern, citat vizual şi interpretare, sau academism şi romantism, nu fac decât să valideze ideea comună aflată dincolo de tot ceea ce se arată privirii, cu menţiunea că între a privi şi a vedea este o diferenţă care nu poate fi abolită decât prin iniţiere în domeniu.