Proiecte Curatoriale

Concept

Pictura are, sau cel puţin ar trebui să aibă la bază raţiuni intelectuale. Simplul fapt de a opera cu linii şi culori presupune, pe lângă voinţă artistică, ştiinţă şi alegeri. În actul receptării, între semnul vizual şi înţelesurile atribuite acestuia intervin factorii culturali, întotdeauna exteriori creaţiei artistice în sine. Astfel, argumentul pictorului este un factor important în ecuaţie.

O lucrare de artă are relevanţă pentru privitor prin contextul în care a fost creată, modul de lucru şi semnificaţia acesteia. De la un caz la altul, ponderea acestor serii de aspecte este diferită. La Cristian Diţioiu, cel mai important atribut este sistemul de gândire artistică şi raportarea exclusivă la pictură.

Eludarea totală a subiectului, dar şi a formelor arhetipale, îl lasă liber pe artist într-o lume aerisită, deopotrivă a geometriei euclidiene şi a cromaticii. Cristian Diţoiu operează exclusiv cu linii drepte. Rectanglurile pe care le privim înscrise parţial sau total în pânze şi care uneori se prelungesc imaginar în afara lor, sunt construite după principiile secţiunii de aur. Toate segmentele înfăţişate privirii, începând cu laturile fizice ale lucrărilor şi continuând cu cele trasate prin juxtapunere de culoare sau sgrafiere sunt în aceleaşi raporturi matematice, şi se determină reciproc. Miza nu este în nici un caz morfologică, aşa cum nu este nici matematică.

Jocul raporturilor geometrice, debordant prin multitudinea posibilităţilor combinatorice, dar şi infailibil din punctul de vedere al calculelor, face ca orice lucrare, luată separat sau în ansamblu cu celelalte, să repete sub diferite forme aceleaşi adevăruri matematice. Armonia proporţiilor este garantată, într-un sistem deopotrivă riguros şi fantezist. Nu trebuie să uităm însă că acel φ, primul număr iraţional desoperit în istoria cunoscută, constantă a secţiunii de aur, poate fi întâlnit în cele mai surprinzătoare împrejurări. Ordinea cosmică presupune organizare după legi de compoziţie viabile. Aplicaţiile acestora conduc spre lumea pe care o ştim, chiar dacă algoritmul constitutiv, rămâne de cele mai multe ori ilizibil.

Conform unor surse apocrife, Euclid ar fi fost întrebat de un elev al său despre beneficiile iniţierii în tainele raporturilor şi proporţiilor. Profesorul, adept al ideii că în geometrie nu există drumuri speciale pentru regi, i-a dat discipolului o drahmă, felicitându-l ironic pentru dorinţa de a câştiga ceva de pe urma celor învăţate. Exemplul antic se poate constitui în răspuns la posibilele interogaţii contemporane legate de utilitatea, eventual de sensul algoritmului în creaţia lui Cristian Diţoiu.

Este de reţinut eliminarea totală a concretului în favoarea geometrismului. Pătratele şi dreptunghiurile aflate în discuţie nu plutesc unele peste altele, ci sunt deplin integrate într-un acelaşi plan al lucrării, până în punctul în care însăşi dimensiunea fizică a şasiului îşi are un rol bine determinat.

Drept concluzie parţială, artistul operează creativ cu câteva adevăruri matematice, în consens cu modul non-entropic de manifestare al naturii. Acest fapt îi aduce satisfacţie în sine, fără vreun scop aplicat, fie el unul filozofic.

Revenind, paleta este redusă la trei culori de bază: roşu, galben şi albastru, folosite ca atare, combinate între ele şi derivate cu griuri. Texturile vibrante, rezultate prin aplicare în straturi succesive ale pigmenţilor sugerează ideea de transparenţă. Echilibrul se instaurează prin căutarea de sorginte polară a complementarei, totul într-o notă a discreţiei şi rafinamentului. Dacă latura geometrică are la bază o sumă de reguli stricte, criteriul subiectiv este cel care prevalează în cea cromatică. Alegerea culorilor şi a dozajelor ţine exclusiv de criterii subiective, altfel spus de simţ.

Ariile cromatice însumează, dincolo de potenţialul geometric al dispunerii lor pe pânză, întrega energie spirituală a etapelor de lucru, parcurse pas cu pas. Totul este la vedere, cu menţiunea că acuitatea, ca expresie a lumii sensibile, îşi află extensia în lumea inteligibilă. Această convergenţă presupune un minim de mijloace din care sunt eludate orice forme de agresivitate sau spectaculozitate. Cele ce ţin de ochi şi mână, în afară de faptul de a fi puse în slujba întregului, sunt la nivel de excelenţă.

Asocierea şi disocierea artei de meşteşug reprezintă un loc comun în istoria culturii şi civilizaţiei. Departe de a instaura consensul, această temă de meditaţie conduce spre adâncirea misterului. Consideraţiile privind frumuseţea, valoarea, recunoaşterea sau impactul, subliniază în fapt nevoia delimitării clare a termenilor, a eventualelor zone comune şi mai ales a graniţelor dintre ele.

În funcţie de orizontul de aşteptare, o parte dintre privitori se vor gândi invariabil la Malevici şi Mondrian, o alta la culoarea cu care ar trebui să zugrăvească dormitorul sau la lucrarea cea mai asortată cu canapeaua deja existentă în sufragerie, în timp ce unii vor căuta printre adâncimile de frecvenţă ale paletei, presupusa mandală, dacă nu cumva chiar teoria fractalilor.

Dacă suntem de acord că artistul nu este doar un inventator sau reproducător de forme şi imagini, fie ele interpretate, nici demiurg sau sacerdot al vizualului, putem admite că prin activitatea sa creatoare, acesta propune, dincolo de orice semnificaţii culturale conjuncturale, un mod de a privi şi înţelege lumea. Pânzele lui Cristian Diţoiu nu fac nimic altceva decât să primească lumina fizică pentru a o reflecta sub forma unui mesaj estetic personal.