Proiecte Curatoriale

Concept

Prin Maria Cioată, formele volumetrice transcend orizontul de aşteptare al privitorului în relaţie cu materialele folosite în sesiunile de configurare a lucrărilor sale. Este momentul să punctez faptul că în perioada de creaţie pe care o traversează, artista s-a îndepărtat de sculpto-ceramică, apropiindu-se totodată de instalaţie şi asamblaj. De obicei, soluţiile plastice sunt sugerate fie de proprietăţile fizico-chimice ale materiei, fie de cele cu valoare aşa-zis estetică, precum textura, culoarea, consistenţa şi aşa mai departe. Legat de acest din urmă aspect, în natură, atributele nu sunt sinonime cu calităţile.

Revenind, limbajul morfologic al artistei presupune alegerile, nu doar cele privitoare la materiale, ci şi la semnele vizuale pe care le propune. Lucrările astfel create sunt eclectice, dar niciodată experimentale. Relaţiile dintre aleator şi voinţă artistică ţin de constanţa cu care Maria caută să ajungă la formele dorite; iniţial imaginate, apoi “prinse” în lucrări. Acestea presupun nu doar alăturarea, bunăoară ale porţelanului cu hârtia, cu firele metalice sau cu penele naturale, ci şi absorbţia luminii, determinarea spaţiului ori prelungirile în umbre. Contextul este întotdeauna metaforic, iar realizarea minuţioasă până la preţiozitate. Decorativul este păstrat în discursul vizual.

Proiectul “Geneză” este o dezvoltare a unei teme create cu ocazia Bienalei de Artă Contemporană de la Florenţa din 2017, unde artista a obţinut Medalia de Aur “Lorenzo Il Magnifico”. La acelaşi eveniment, David Leonid Olteanu a atras, de asemenea, atenţia, fiind medaliat pentru lucrarea sa, intitulată “Revelaţie”. Până la dubla personală “De la Geneză la Revelaţie” nu a mai fost decât un pas, unul logic.

Lucrările celor doi artişti, deşi formal vorbind cunosc similitudini, sunt eminamente complementare ca intenţionalitate. David Olteanu îşi construieşte lucrările în context ludic, fără a diminua însă magnitudinea temelor alese. Pentru el, revelaţia înseamnă în acelaşi timp clarviziune, salvare şi transcendere, toate acestea raportate la modul de a fi puse în semn, nu privite în context teozofic ori metaforic. Ceea ce contează este capacitatea imaginii de a fi purtătoare a unui mesaj verbal.

Artistul consideră că omul este măsura tuturor lucrurilor, motiv pentru care şi-a “înzestrat” personajele cu legături mobile, dându-le posibilitatea de reacţiona vectorial la forţe exterioare, în limitele modulare după care au fost asamblate. Geometric, antropomorfic, uneori chiar anamorfic, David operează deopotrivă cu idei, relaţii vizuale şi diferenţe de potenţial. La el, plinul şi golul înseamnă variaţie energetică. Coexistenţa porţelanului ars la 1300 de grade cu plasticul nu este întâmplătoare, nici cea a conductorilor, respectiv reţeaua de sârme sau formele geometrice metalice, cu materialele complet izolante, citate anterior. Aşadar, joc, nu joacă!

La un alt nivel al discursului plastic, ceea ce contează este plasarea elementelor mobile înăuntru ori afară, la propriu şi la figurat. De aici ideea treptelor de iniţiere, a nivelui pe care îl are fiecare om, de plastic, de porţelan sau real.

O expoziţie în care artiştii se potenţează reciproc, păstrând valenţele estetice în articularea discursului lor polifonic, unul cu certe atribute conceptuale.