Proiecte Curatoriale

Concept

Semnul distinctiv al muncii artistice întreprinse de Maria Cioată este relaţia aparte cu materialele alese, niciodată în mod aleator, întotdeauna puse în slujba întregului. Această premisă are conotaţii de natură animistă. Folosirea porţelanului sau a gresiei împreună cu metalul, uneori şi cu lemnul, ţine de o logică personală, metaforic vorbind, de natură alchimică. Lucrările, prin soluţiile lor de dezvoltare, sunt determinate nu atât de proprietăţile fizice ale substanţelor constituente, cât de transpunerea ideilor originare în forme vizuale concrete.

Într-un domeniu extrem de palpabil, acela al ceramicii, în care energia necesară modelării este transmisă nemijlocit, prin degete, artista creează mai degrabă imagini, desigur, în volum, decât obiecte declarat estetice, fie ele spectaculoase, inedite ori surprinzătoare. Caracterul interogativ al lucrărilor deţine ponderea în actul creaţiei.

Dincolo de rafinamentul execuţiei şi de partea de experiment, asociabilă întotdeauna cu arderea, jocul luminii şi determinarea spaţiului joacă roluri principale în ansamblurile de piese concepute. Astfel, spectacolul vizual este extins dinspre piesele propriu-zise spre exterior, prin umbre, dar şi spre zona imaginaţiei, a simbolului şi nu în ultimul rând a verbului, ţinând cont de sursele iconografice, adeseori lizibile sau enunţate prin titluri.

Pentru Maria Cioată, toate elementele lumii fac parte dintr-o aceeaşi amplă ţesătură (magică). Legăturile invizibile sunt sugerate plastic prin asocierea corpurilor ceramice, nu de puţine ori traforate, cu sârma sau sita. Dincolo de efectele vizuale implicite, filtrarea şi dispersia luminii sau expandarea vectorială a spaţiului fac parte din limbajul artistei.

Mitul Androginului este interpretat plastic în mod recurent, ca şi cele ale Genezei. Doctrinele angelologice completează tabloul tematic schiţat. Desigur, putem identifica o sumă de teme secundare, tratate în aceeaşi notă coerentă şi personală.

Alternanţa volumelor pozitive cu cele negative pune în evidenţă complementaritatea, dar şi diferenţa de potenţial dintre părţile unui întreg. Relaţiile dintre interior şi exterior sunt marcate nu doar prin structurile deopotrivă concave şi convexe, gândite spre a fi lecturate din ambele perspective, ci şi prin organizarea sub formă de puzzle a unor suprafeţe, cu piesele lipsă gravitând în suspensie în jurul locurilor destinate lor. Completarea mentală a întregului, ca inovaţie stilistică, poate aduce satisfacţii estetice în sine, fără ca acest aspect să se constituie însă în miză a discursului artistic. Majoritatea lucrărilor, dacă nu sunt realizate explicit ca instalaţii sau dipticuri, au structuri de reţea ori sunt gândite spre a fi recontextualizate prin expunere. Avem de-a face cu propuneri de configurare a spaţiului.

Deşi formele trăiesc din punct de vedere vizual prin ele însele, prevalează totuşi dimensiunea iconologică. Torsul feminin, spre exemplu, este privit în acelaşi timp ca piesă vestimentară tradiţională, ou dogmatic şi muză adormită. Mesajul transmis gravitează în jurul respiraţiei, vieţii, sufletului, în fapt al pneumei, nu al citatului cultural. Ideea spiritului divin care animă lumea se regăseşte în întreaga creaţie a artistei. Pentru Maria Cioată intuiţia şi raţiunea se întrepătrund, constituindu-se în cale spre acelaşi adevăr din spatele tuturor aparenţelor.