Proiecte Curatoriale

Concept

Misha Diaconu a realizat pentru expoziţia Orchestra inimilor sfărâmate o serie de lucrări pseudocinetice ale căror părţi componente, de factură tehnologică, constituie prin asamblările propuse, o miză artistică în sine. Relaţiile multiple stabilite între android şi obiect funcţional aduc în discurs ipostazele dinamice pe care le poate accepta staticul până la limita punerii sale în mişcare.

Din punct de vedere morfologic, avem de-a face cu îmbinări de fragmente industriale ready made (şuruburi, roţi dinţate, cardane şi nu numai), puse în slujba unor forme inedite, butaforice. O particularitate a sculpturilor aflate în expunere este interferenţa mediilor şi a materialelor folosite; vom întâlni în aceeaşi lucrare metal, sticlă, ceramică sau chiar ebonită. Rezultatul, non-biotic, ţine întru totul de organic şi are o evidentă tuşă empirică. Pigmentul joacă şi el un rol principal, accentuând vectorii vizuali centrifugali şi liniile de forţă care definesc particularităţile asamblajelor aflate în discuţie.

Titlul Orchestra inimilor sfărâmate a fost împrumutat de către curator din piesa formaţiei Beatles, Sgt. Pepper's Lonely Hearts Club Band. Proiectul s-a numit iniţial Deus ex machina, dar o sumă de lucrări create între timp şi adaptarea la spaţiul avut la dispoziţie din Palatele Brâncoveneşti au condus la o altă selecţie, cea de faţă, cu o finalitate diferită. În noua expoziţie, atmosfera à la Boris Vian se interferează cu "capitolul" Apartment House 1776, al lui John Cage, acestea fiind două posibile repere conceptuale, să spunem literar - muzicale.

Binomul muzică - spectator se suprapune parţial peste cel muzician - instrument. Dincolo de formele plastice, expoziţia pune în discuţie epistema şi receptarea. Interschimbabilitatea, jocul creaţiei şi limitele interpretării sunt doar câteva dintre aspectele care ţin de metatextul grupajului expus. Mai departe, totul este muzică împietrită, privită ca singurătate a singurătăţii, sunt inimi cu ritmuri distincte, care bat, dar nu la unison şi în nici un caz într-o aceeaşi partitură şi o sculptură în metal deosebită, aflată sub egida ideilor enunţate anterior.